Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM)

Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM) este o organizaţie independentă, non-profit, ce a fost fondată în 2007, de un grup de jurişti şi apărători ai drepturilor omului şi are drept scop apărarea drepturilor omului. Personalul IDOM are experienţe în monitorizarea respectării drepturilor omului, obligaţiilor asumate de Republica Moldova în faţa Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Organizaţia Naţiunilor Unite şi Consiliului Europei.



Scop:

  • contribui la educarea, promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de legislaţia naţională şi internaţională.

Domeniile de activitate:

  • Apărarea persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA şi grupurilor vulnerabile din care provin;
  • Apărarea persoanelor cu dizabilităţi mentale şi a celor aflate în instituţiile sistemului de tratament a persoanelor cu dizabilităţi mentale;
  • Garantarea dreptului la întruniri şi a libertăţii de exprimare;
  • Interzicerea torturii;
  • Drepturile reproductive;
  • Drepturile pacienţilor.

IDOM desfăşoară următoarele acţiuni în cadrul domeniilor de activitate:

  • Monitorizarea diverselor instituţii statale cu scopul depistării şi eliminării practicilor de abuz ale drepturilor omului;
  • Litigare strategică (Instanţele naţionale şi internaţionale – Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Comitetele ONU şi altele);
  • Consiliere juridică în domeniul drepturilor omului;
  • Analiza cadrului legal;
  • Analiza politicilor publice;
  • Educaţie în domeniul drepturilor omului;
  • Lobby.

IDOM efectuează advocacy şi litigare, contribuie la informarea grupurilor specifice, cît şi întregii societăţi despre cele mai grave violări ale drepturile omului, provocate de necunoaşterea valorilor superioare ale libertăţilor individuale, justiţiei sociale, egalităţii şi nediscriminării.

Membrii IDOM au contribuit la elaborarea rapoartelor privind diverse cazuri de violări ale drepturilor omului, urmate de analize ale situaţiei, analiza cazurilor, analiza comparativă dinte legile naţionale şi actele internaţionale în domeniul drepturilor omului, recomandări pentru îmbunătăţirea situaţiei după cum urmează: Rapoartele alternative către comitetele ONU (Comitetul ONU pentru drepturile civile şi politice, Comitetul ONU pentru drepturile sociale, economice şi culturale, Comitetul ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare, Comitetul ONU împotriva torturii), rapoartele periodice către agenţiile CoE (ECRI – Comisia Europeană împotriva rasismului şi intoleranţei, CPT – Comitetul European pentru prevenirea torturilor şi tratamentului degradant, Grupului de Lucru al Convenţiei privind Minorităţile Naţionale, Comisarului privind Drepturile Omului, Asambleea Parlamentară a Consiliului Europei, etc), rapoartele către Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (Consiliul de Securitate, Dimensiunea Umană).

Personalul IDOM a participat în cadrul iniţiativei regionale pentru Europa de Sud-Est, Comitetul Helsinki COPLI/INTERIGHTS/ pentru promovarea drepturilor omului, Cursul internaţional privind protecţia drepturilor omului (Polonia), Programul de Advocacy pentru Drepturile Omului (SUA).

IDOM a stabilit parteneriate cu diferite persoane şi agenţii în lume care susţin şi împărtăşesc valorile promovate de organizaţie, ceea ce oferă susţinere în viitorul apropiat.