Utilizatorii de droguri injectabile

În lume, sexul între bărbaţi şi femei este cea mai răspîndită cale de transmitere HIV. Dar, în multe ţări din afara Africii, dacă nu în majoritatea chiar, cea mai răspîndită cale de transmitere HIV în rîndul femeilor şi bărbaţilor este utilizarea drogurilor injectabile.

Injectarea de orice tip este o cale de răspîndire HIV mai eficientă decît contactul sexual. Întrucît utilizatorii de droguri injectabile sunt deseori legaţi în reţele compacte şi utilizează echipamentul în comun cu alte persoane fără a-l steriliza, HIV se poate răspîndi foarte rapid în aceste populaţii. De asemenea, ca şi alte persoane sexual active, persoanele care injectează droguri pot dobîndi infecţia HIV de la partenerii lor sexuali, daca întreţin contacte sexuale neprotejate.


Cine sunt utilizatorii de droguri injectabile?

Întrucît utilizarea drogurilor injectabile este ilegală în majoritatea ţărilor, este greu de calculat cu exactitate cîte persoane injectează droguri şi cîţi utilizează echipamentul în comun. Este şi mai greu de ştiut cîţi din aceştia sunt HIV pozitivi. Cu toate că cifrele precise ar putea fi greu de obţinut, este clar că HIV poate exploda în rîndul populaţiei consumatorilor de droguri cu tempouri remarcabile şi se poate stabili la un nivel foarte înalt.


Cum pot fi reduse aceste riscuri?

În ceea ce priveşte transmiterea sexuală, principalele căi de diminuare a riscului sunt similare cu cele care trebuie adoptate de toate persoanele sexual active, şi anume, utilizarea consistentă şi adecvată a prezervativelor, sau evitare contactelor sexuale cu penetrare.

Iar în ceea ce priveşte transmiterea prin utilizarea în comun a acelor, siringilor sau altor echipamente, sunt disponibile cîteva opţiuni. Unele dintre acestea sunt considerate mai eficiente decît altele. În ordinea descreşterii eficienţei, acestea sunt:

  1. Stoparea utilizării drogurilor injectabile
  2. Utilizarea de fiecare dată a acelor, siringilor şi altor echipamente sterile
  3. Evitarea utilizării în comun a echipamentului de injectare
  4. Curăţirea echipamentului înainte de fiecare utilizare

Fără îndoială, cea mai eficientă metodă de reducere a riscului infecţiei HIV este renunţarea definitivă la droguri, dar dacă acest fapt nu este posibil, tranziţia de la utilizarea de droguri injectabile la cele neinjectabile ar putea reduce semnificativ riscul de transmitere HIV pe cale non-sexuală. Pentru cei care injectează droguri opioide aşa ca heroina, aceasta se poate atinge prin participarea la programul de substituţie la droguri neinjectabile, prin intermediul căruia se poate administra metadona, o substanţă care se administrează pe cale orală.

Un mod important de a face siringile şi acele mai disponibile este prin intermediul programelor de schimb de siringi. Acestea s-au dovedit eficiente în prevenirea transmiterii HIV şi nu duce la răspîndirea utilizării drogurilor. Studiile efectuate in Olanda, Marea Britania, Australia şi multe alte ţări au arătat că programele de schimb de siringi reduc semnificativ riscul infectării HIV prin utilizarea drogurilor injectabile.


Ce sunt scheme de schimb de ace/seringi?

Schemele de schimb de ace şi siringi au ca scop sporirea disponibilităţii echipamentului steril de injectare şi scoaterea din circulaţie a siringilor contaminate. Unele din acestea direcţionează utilizatorii de droguri injectabile la serviciile necesare. De asemenea, pot oferi informaţii şi recomandări privind siguranţa contactelor sexuale şi distribui prezervative pentru utilizatorii de droguri injectabile şi partenerii lor sexuali. Aceste programe accesează populaţiile mai marginalizate şi vulnerabile. În Belarus, un program de prevenire HIV în rîndul utilizatorilor de droguri din Svetlogorsk, care includea educaţia privind injectarea şi sexual protejat şi care oferea siringi sterile, se pare că a adus schimbări pozitive în comportamentele utilizatorilor de droguri. Programele de prevenire au mai inclus şi distribuirea prezervativelor pentru a reduce transmiterea HIV de la utilizatorii de droguri infectaţi către partenerii lor sexuali.

Astfel de scheme au cîteva beneficii. Pentru utilizatorii de droguri injectabile care utilizează aceste programe, acestea reduc proporţia acelor şi siringilor contaminate, în aşa mod diminuînd probabilitatea transmiterii HIV. Pentru utilizatorii de droguri injectabile care nu utilizează aceste programe, acestea reduc proporţia acelor contaminate din circulaţie, în aşa mod diminuînd riscul apariţiei de noi infecţii HIV mai general. Acestea de asemenea reduc ocaziile de utilizare în comun şi re-utilizare. Programul de prevenire din Moldova a redus dramatic utilizarea în comun a siringilor. Începînd cu 1997 de cînd au fost introduse programele de reducere a noxelor, procentul de utilizatori de droguri injectabile care au declarat că nu au folosit siringi în comun pe parcursul ultimei luni a crescut pînă la 81–97%.

Schemele de schimb de ace şi siringi s-au dovedit a fi şi cost eficiente. Prin prevenirea infecţiilor în rîndul utilizatorii programului, partenerii lor sexuali şi copii lor, şi prin evitarea costurilor pe viaţă asociate cu tratamentul şi îngrijirea acestor infecţii, programele de schimb pot permite autorităţilor din domeniul sănătăţii să efectueze economii bugetare importante. Avînd un cost de circa US$0.36 per siringă distribuită şi de circa US$29 per infecţie prevenită, costurile sunt cu mult mai scăzute comparativ cu costul unui caz SIDA pentru o familie sau pentru sistemul sănătăţii.


Schemele de schimb de siringi sporesc utilizarea drogurilor?

Există dovezi clare că schemele de schimb de ace şi siringi nici nu sporesc utilizarea de droguri ca rezultat al oferirii accesului la echipament sterile, nici frecvenţa injectării în rîndul celor care utilizează aceste scheme, şi nici numărul de noi iniţiaţi în utilizarea de droguri injectabile.

Cel puţin 6 studii finanţate de guvern privind infecţia HIV în rîndul utilizatorilor de droguri în SUA au concluzionat că programele de schimb reduc semnificativ numărul de noi infecţii HIV fără a încuraja utilizarea drogurilor. În ciuda acestor rezultate, totuşi, finanţarea federală a programelor de schimb de siringi este încă interzisă datorită opoziţiei politice. În unul din studii s-a estimat că lipsa implementării programelor extinse de schimb de siringi in SUA între 1987 şi 1995 vor costa ţara cel puţin US$244 milioane pentru îngrijirea medicală a cazurilor HIV care ar fi putut fi prevenite.

În SUA, există dovezi care sugerează că schemele de schimb de siringi duc la un număr tot mai mare de adresări la serviciile de tratament de droguri, inclusiv acele servicii care au ca scop ajutarea utilizatorilor de droguri injectabile să nu mai injecteze. Aceasta ar putea constitui un beneficiu adiţional prin aceea că aceste adresări din partea unor utilizatori de droguri ar putea cel puţin să ducă la renunţarea la injectare, în aşa mod reducînd riscul altor noxe legate de consumul de droguri.


Notă: Aceste informaţii sunt preluate de la AVERT.org şi adaptate pentru a releva particularităţile legate de Moldova. Traducerea a fost efectuată de către UNAIDS Moldova, şi editată de către Biroul OMS Moldova. Pentru mai multe detalii, ilustraţii, informaţii mai recente şi surse primare, vă rugăm să vizitaţi pagina web AVERT.org (în limba engleză).


Surse