Campania socială: „Te privește! Privește pe fiecare!” Lansarea primei aplicații on-line de testare HIV și a Studiului „Indexul Stigma” realizat de persoanele ce trăiesc cu HIV

CE? Lansarea campaniei de informare dedicată Zilei Mondiale de Combatere a HIV și SIDA „Te privește! Privește pe fiecare!” cu sloganul „Cunoaște-ți statutul HIV!”. Campania va demara cu prezentarea următoarelor elemente: 

1)      Lansarea aplicației on-line „HIV-Test”, dezvoltate în premieră pentru Republica Moldova, care permite fiecărui doritor să treacă testul HIV, să-și estimeze riscul de infectare și să fie ghidat către servicii;  

2)      Rezultatele cercetării realizate de persoanele care trăiesc cu HIV: „Indexul Stigma a persoanelor care trăiesc cu HIV";

3)      Planurile privind îmbunătățirea eficacității programelor de prevenire HIVși extinderea accesului la testare.

 

CINE?Silvia Radu, Ministră a Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; Ruslan Poverga, Director Executiv, A.O. „Inițiativa Pozitivă”, Svetlana Plămadeală, manageră de țară UNAIDS Moldova și Stela Gheorghiță, coordonatoare de programe urgențe de sănătate publică, Biroul OMS în Republica Moldova.  

 

UNDE?Hotelul „ARIA” (mun. Chișinău, str. Alba Iulia 7/1), et. 2.

 

CÂND?Joi, 29 noiembrie 2018, ora 10:00 (Conferința de presă va fi precedată de o pauză de cafea, începând cu ora 9:30). 

 

IMPORTANT:  Pe1 decembrie este marcată Ziua Mondială de Combatere a SIDA. În acest an,  comunitatea globală marchează progresele de 30 ani în combaterea HIV. Mesajul lansat de UNAIDS la nivel mondial promovează  importanța și necesitatea testării la HIV. În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie 2018, în Republica Moldova se va desfășura campania socială „Te privește! Privește pe fiecare!”, cu sloganul: „Cunoaște-ți statutul HIV!”.

Una din noutățile campaniei este lansarea în Republica Moldova a unei aplicații online „HIV-Test”, care, descărcată gratuit în propriul telefon, îi va permite să treacă gratuit și anonim testul la HIV. În baza răspunsurilor la întrebările predefinite, aplicația identifică  riscurile de infectare cu HIV și localizează cel mai apropiat punct / puncte de testare.

 

In cadrul evenimentului vor fi prezentare şi rezultatele cercetării Indexului Stigma a persoanelor care trăiesc cu HIV, un instrument de măsurare a fenomenelor de stigmă și discriminare folosit de către și pentru persoanele care trăiesc cu HIV; cât și un instrument comunitar de colectare a evidențelor pentru designul ulterior al politicilor publice. Cercetarea a măsurat cunoștințele, atitudinile și experiențele persoanelor care trăiesc cu HIV, inclusiv în raport cu realizarea drepturilor fundamentale – la sănătate, educație, muncă etc. Cercetarea a fost realizată în cadrul Proiectului "Acțiuni comune pentru fortificarea drepturilor omului în regiunea Transnistreană", implementat de agențiile ONU și 8 organizații nonguvernamentale, cu susținerea financiară a Ambasadei Suediei.

 

Conform datelor statistice, la 01.01.2018 au fost înregistrate 11.829 cazuri de infecție cu HIV din        15. 835 estimate. Prevalența infecției cu HIV în ţară a constituit 210,8 cazuri la 100 mii populaţie. Incidenta infecției cu HIV la 100 000 populație în anul 2017 а constituit 20,7 cazuri (a. 2016 - 20,65).

În perioada ianuarie – octombrie curent au  fost confirmate 752 cazuri noi cu HIV. Majoritatea persoanelor cu infecţia HIV sunt tinere, de vârstă reproductivă, sexual active. Predomină calea de transmitere heterosexuală.

Campania este organizată de către UNAIDS Moldova și A.O. „Inițiativa Pozitivă”, sub egida Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, în parteneriat cu Ministerul Justiției; Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Educației, Culturii și Cercetării; Inspectoratul General al Poliției; Inspectoratul Național de Probațiune; Administrația Națională a Penitenciarelor, IMSP „Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile”. Cu susținerea partenerilor locali și regionali: suport financiar al Instituției Publice „Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a Proiectelor în Domeniul Sănătății” (IP UCIMP DS) prin intermediul grantului Fondului Global, Programul Comun al Națiunilor Unite pentru combaterea HIV și SIDA (UNAIDS Moldova) și UNICEF Moldova din banii Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Integrare.

Vă așteptăm cu drag la eveniment!

 

Persoane de contact:

Date despre campania de informare- Marina Rotari, A.O. „Inițiativa Pozitivă", email: [email protected], tel: 069753381. 

Date despre studiul „Indexul Stigma”– Svetlana Andries, consultant UNAIDS Moldova, email: [email protected] , tel: 060008812