Unu Decembrie - Ziua Mondiala de combatere SIDA

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) în anul 1988 a declarat pentru prima dată  Unu Decembrie - Ziua Internaţională de contracarare SIDA, care în ultimii ani se marchează cu genericul: ,,Tendinţa zero. Zero cazuri noi de infecţie HIV/SIDA. Zero discriminări. Zero cazuri decesuri în rezultatul maladiei SIDA” şi prezintă o oportunitate de conştientizare a pandemiei cauzate de HIV.

Infecţia cu HIV prezintă o problemă prioritară de sănătate publică la nivel global şi la nivel naţional. În lume trăiesc cu HIV 35,3 milioane de persoane. Începând cu anul 2001, în 25 de ţări, numărul de cazuri noi de infecţie cu HIV a scăzut cu 50%, totodată  aceste progrese sunt inegale în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde numărul de cazuri noi a crescut cu mai mult de 35%. În Europa de Est şi Asia Centrală în ultimii ani a fost înregistrată o creştere a numărului de cazuri noi de infecţie cu HIV.

Pentru atingerea tendinţei 0 (zero) la nivel global se promovează intensificarea eforturilor de control a infecţiei HIV pentru atingerea ţintelor 90- 90-90, către anul 2020: 90% din persoanele estimate să îşi cunoască statutul HIV, 90% din persoanele diagnosticate să fie înrolate în tratament antiretroviral (ARV) şi 90% din persoanele care administrează tratament ARV să aibă nivelul  nedetectabil al virusului.

Accesibilitatea la tratamentulantiretroviral permite persoanelor cu HIV de a se  bucura de o viaţă sănătoasă şi productivă.Aproximativ12,9 milioane de persoane care trăiesc cu HIV au acces la tratament antiretroviral, ceea ce constituie 37% din numărul persoanelor care trăiesc cu infecţia HIV. 

În Republica Moldova, doar jumătate din persoanele estimate îşi cunosc statutul HIV şi doar aproximativ 30% din cei estimaţi administrează tratament ARV şi în jur de 80% din ei au nivel nedectabil al virusului în sînge. În acest context, deşi se realizează activităţi de prevenire, tratament, îngrijire şi suport, intensificarea eforturilor in controlul acestei epidemii este un deziderat real pentru Moldova.

Pe parcursul anului 2014 în Republica Moldova a fost confirmat diagnosticul de infecţie cu HIV la 781 de persoane (362 de femei şi 419 bărbaţi, inclusiv 20 de copii). Acest virus, fiind transmis în deosebi pe cale heterosexuală, afectează persoane tinere, de vârstă reproductivă, apte de muncă.

Infecţia cu HIV în Republica Moldova se află în stadiul de epidemie concentrată. Studiile de supraveghere epidemiologică de generaţia a doua (anul 2012)  au indicat rate înalte ale prevalenţei infecţiei HIV în rândul utilizatori de droguri injectabile (UDI) (8,5 % în Chişinău,  41,8% - Bălţi şi 23,9% - Tiraspol), în rîndul  bărbaţilor care practică sex cu bărbaţi (5,4 % în Chişinău şi 8,1%  în Bălţi) şi în rîndul  prestatorilor de servicii sexuale (11,6% în Chişinău şi 21,5% în Bălţi).

Ţara noastră este parte a mai multor Angajamente Globale: Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, Obiectivul 6 - „Stoparea răspândirii HIV/SIDA şi TB până în 2015 şi redresarea tendinţei actuale”, precum  şi a Declaraţiei Politică a Sesiunii Speciale a Asambleei Generale ONU în HIV/SIDA din 2011, iniţiativei de acces universal şi cadrul strategic de rezultate.

În Republica Moldova se realizeazăProgramul Naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi a infecţiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2014-2015, aprobat prin HG nr.806 din 06.10.2014 care include strategii de prevenire, tratament, îngrijiri şi suport.    

Persoanele cu HIV se află în supraveghere medicală, este creat  accesul  la tratament antiretroviral specific. Nu există listă de aşteptare, tratamentul este gratis şi se efectuează conform Protocoalelor clinice naţionale. 

În Centrul Naţional de Sănătate Publică se acordă  consultaţii telefonice la subiectele infecţiei cu HIV  la  linia telefonică verde 080080808, apelurile, inclusiv interurbane  sunt gratis.

Un rol important în promovarea modului sănătos de viaţă, prevenirea infecţiei cu HIV în rândul tinerilor le revine instituţiilor de învăţământ, instituţiilor medico-sanitare, sociale şi societăţii civile. 

Ziua Mondială de combatere  SIDA - Unu  Decembrie oferă o oportunitate pentru prevenirea infecţiei cu HIV şi îndeamnă spre deschidere şi schimbare,  pentru o  transformare globală  către zero cazuri discriminare.  Nimeni nu trebuie să treacă prin experienţa discriminării din  motiv că este HIV pozitiv.

Sursa: Ministerul Sănătății al Republicii Moldova - www.ms.md