Moldova, Regional and International HIV/AIDS News


Bolnavii vor primi asistenţă medicală prin intermediul telefonului mobil

Bolnavii de tuberculoză, HIV/SIDA , dar şi femeile gravide şi sau cele care abia au nascut vor primi asistenţă medicală prin intermediul telefonului mobil. Prin mesaje, pacienţii vor fi ghidaţi cum să se îngrijească şi cum să-şi administreze tratamentul.


La Comrat s-a deschis un Centru Social Regional

La 22 noiembrie, la Comrat, a avut loc inaugurarea oficială a Centrului Social Regional „Împreună pentru viaţă”, al treilea centru deschis pe parcursul anului current. Scopul centrului este de a îmbunătăţi calitatea vieţii şi aderenţa la tratamentul antiretroviral (ARV) al persoanelor cu HIV/SIDA, precum şi de a oferi oportunităţi mai bune pentru incluziunea socială a acestor persoane şi membrilor familiei lor.


Procedura de procurare a medicamentelor ARV pentru anul 2013 a fost încheiată

La sfârşitul lunii noiembrie curent, Unitatea de Coordonare, Implementare şi Monitorizare a Proiectului de Restructurare a Sistemului Sănătăţii (UCIMP RSS) a încheiat procedura de procurare a medicamentelor antiretrovirale (ARV) pentru anul 2013.


Recruitment of a Consultant for the maintenance and administration of the health education internet-based course

A National Consultant will be recruited for a 4 months period with the overall goal to maintain, update and administrate the internet-based Life Skills Based Education course.


Statistică dureroasă

Pe parcursul  a zece luni 2012, în Republica Moldova,  au fost înregistrate 602 cazuri noi de infectare cu HIV, inclusiv 216 - în teritoriile de est ale republicii. Din numărul infectaţilor, 292 sunt bărbaţi şi 310 – femei, predominantă rămânând calea heterosexuală de transmitere a infecţiei. Statistică de rutină, veţi spune. Sigur, dar una care  ar trebui să ne alarmeze sau cel puţin să ne pună pe gânduri. 


Request for intention letters

PAS Centre require intention letters from NGOs active in Moldova, liders in the field of HIV/AIDS, which will establish a clear platform to involve NGOs in the response to HIV / AIDS, will develop and implement advocacy campaigns to promote the interests and rights of PTH, and strengthen the PTH community capacities in Moldova.


Message on International Volunteer Day

As we celebrate the impact of volunteers on our world, let us remember the many places they are needed: in war zones and classrooms, in hospitals and homes – wherever struggling people seek a helping hand.  


Worls AIDS Day in Chisinau

Come to MallDova Shopping Center on December 1 and you can make an HIV rapid test on saliva for free and anonymous and be present at the greatest concert to support people living with HIV. During the event will be released new song "Мы выживаем" played by Dara and Carla's Dreams with their new video.

December 2012

Mo Tu W Th Fr Sa Su
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31